Ce este creditul ipotecar?

Este un tip de credit pe care îl poți obține pentru achiziția unuia sau mai multor imobile, care pot fi: apartamente în blocuri, case de locuit, case de vacanță, terenuri, dar îl poți solicita și pentru renovări sau extinderi ale imobilelor.

Creditul ipotecar poate fi acordat în lei sau în euro, în funcție de valuta în care îți încasezi veniturile.

Dacă te gândești să aplici pentru obținerea unui credit ipotecar, iată câteva informații utile:

  • Valoarea minimă a unui credit ipotecar este de 3.000 de euro.
  • Valoarea maximă a creditului ipotecar se calculează în raport cu capacitatea de rambursare a solicitantului (gradul de îndatorare) și în raport cu valoarea imobilului adus în garanție pentru un credit ipotecar (LTV)
  • Avansul pe care trebuie să-l dai la un credit ipotecar este de minimum 15% pentru un credit ipotecar în lei și de minimum 30% pentru un credit ipotecar în euro. Poți obține un credit ipotecar cu avans zero cu condiția să aduci în garanție un imobil suplimentar – imobilul poate fi în proprietatea unei terțe persoane. În acest caz se finanțează maximum 60% din valoarea celor 2 imobile. Avansul reprezintă suma pe care o vei plăti în completare la un credit ipotecar pentru achiziția imobilului. Cu cât avansul la un credit ipotecar este mai mare, cu atât dobânda la un credit ipotecar este mai mică.
  • Este necesar să ai un venit dacă vrei să aplici pentru un credit ipotecar care poate proveni din: salarii (inclusiv prime, bonusuri și alte venituri asimilate salariilor), venituri din activități independente, venituri din dividende, pensii, chirii, drepturi de autor, contracte de management, salarii obținute în străinătate, diurne, bonuri de masă etc.
  • Gradul de îndatorare la un credit ipotecar reprezintă ratele lunare pe care le vei plăti. Aceste rate aferente pot ajunge pâna la 40% din veniturile tale lunare, chiar 45% în cazul primei locuințe. Gradul de îndatorare se stabilește separat pentru fiecare solicitare de credit ipotecar în funcție de scoring-ul pe care îl obții.
  • In cazul unor derogari de la norma, putem obtine pentru dvs 55% grad de indatorare daca profilul dvs financiar ne permite acest lucru.
  • Dobânda anuală la un credit ipotecar poate fi fixă în primii ani și apoi variabilă sau variabilă pe toată durata unui credit ipotecar. Modificarea dobânzii se face în funcție de indicele IRCC Indicele de referință pentru creditele acordate în lei (IRCC) cu dobandă variabilă se calculează și se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naționale a României și reprezintă rata de dobandă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobandă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. Indicele de referință se calculează la finalul fiecărui trimestru ca medie aritmetică a ratelor de dobandă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare insituție de credit pentru trimesterul următor.
  • Comisioanele și taxele bancare care se aplică la un credit ipotecar sunt în funcție de banca pe care o alegi. Acestea pot fi comisioane de analiză a dosarului de credit ipotecar, comisioane de evaluare a imobilului adus în garanție, comisioane de administrare a unui credit ipotecar, sau comisioane de rambursare anticipată de maximum 1%, doar în cazul unui credit ipotecar cu dobândă fixă.
  • Rambursarea creditului ipotecar se poate întinde de la 3 ani până la 35 de ani.
  • Poți solicita rambursare anticipată a unui credit ipotecar, parțială sau totală, cu acordul băncii.
  • Pentru a-ți mări șansele de a obține un credit ipotecar, sunt acceptați codebitor la un credit ipotecar care pot aplica împreună cu solicitantul. Codebitorii pot fi din cadrul familiei: soț/soție, frați/surori, părinți, sau chiar orice altă persoană din afara familiei (prieteni, colegi, etc).

CREDIT IPOTECAR

Potrivit pentru case, terenuri dar îl poți solicita și pentru renovări sau extinderi ale imobilelor.

Refinanțare

Vrei un credit mai avantajos care să provină de la o singură bancă sau o instituție financiară nebancară (IFN)?

CREDITE IMOBILIARE noua casa

Programul de credit imobiliar Noua Casă 2023. Afla acum conditiile pentru acordare!

Leasing

Pentru achizitionarea de active noi sau second hand.

Creditul de nevoi personale

Credit de nevoi personale cu garanție sau credit de nevoi personale fără garanție?

Creditul de investiție

Este destinat exclusiv IMM-urilor și corporațiilor .

Distribuie:

Mai multe postari